Amnezie – Sau cum poţi uita cum este să fii într-o relaţie

 Există întotdeauna ceva idealist în ideea de a fi singur. Toată lumea se simte „singur şi fabulos” iar nopțile de karaoke par a avea un repertoriu inepuizabil de piese Destiny’s Child – genul Independent Woman. Dar undeva în între cântec şi dans, părem a uita ce însemnă să fi într-o relație. Imaginea Disney ideală rămâne întipărită undeva în fundal, dar devine neclară. 

 

Cred că poţi ajunge sa uiţi cum e să nu fii singur. Cândva exista o persoană pentru care părăseai petrecerile devreme, acum te surprinde răsăritul dansând.  Mesajele târzii au încetat să fie „Şi eu te iubesc” fiind înlocuite de programări pentru sesiuni de învăţat. 

Totuși,nu pot să nu mă întreb:  oare toţi cei care sunt singuri speră să fie într-o relaţie? Am fost partenera cuiva, dar nu a mers niciodată. După două săptămâni căutam deja semnul de „Ieşire”. Şi nu a fost vina lor. Cu excepţia ocazionalului băiat rău, erau toţi perfecţi pe hârtie, dar le lipsea abilitatea de a mă face să părăsesc caruselului vieţii de single şi să rămân ancorată de un punct fix alături de ei. 

Şi acum încep să fiu amnezică. Relaţia nu mai pare o realitate imediată pentru mine. Am observat atât de mulţi oameni înşelând şi flirtând ascunşi  în penumbra lunii încât totul şi-a pierdut esenţa idealistă. Cât despre mine? Ei bine, mă întreb dacă am fost vreodată cea care a pregătit cafeaua pentru amândoi dimineaţa…Şi dacă da, cum am făcut-o? I-am întins mâna înapoi sau i-am zâmbit în momentele potrivite? Totul pare atât de departe și atât de neobișnuit, încât nu-mi amintesc. L-am lăsat să conducă (măcar un pic) sau am fost prea autoritară?

Știu că, începând cu noul mileniu, cuvântul „dependent” a fost eliminat din vocabularul oricărei persoane single. Dar uneori simţim nevoia sa fim iubiţi de altcineva. Există ceva încântător în a întâlni privirea cuiva mereu nou şi exotic, dar este ispititor să întâlneşti o privire familiară. Îmi dau seama că, pe zi ce trece sunt tot mai puțin capabilă  să fac compromisuri şi să întâlnesc cu cineva la mijlocul drumului.  Comportamentul meu unic de om singur s-a dezvoltat și sunt tot mai puţin dornică să renunţ la el (sau să-l alterez) pentru cineva nou. Ador fluturii în stomac de la prima întâlnire, dar uneori mi-e dor de aniversarea de două luni. 

De fapt, am crezut că sunt la adăpost de astfel de sentimente. Momentul când încetezi să-l urăşti pe fostul partener şi să-ţi aminteşti detaşat de clipele frumoase te fac să adori statutul de single. Zilele trecute o prietenă, foarte entuziasmată, mi-a spus: „de ce am avea nevoie de un prieten, când putem mânca pizza la unu dimineaţa şi să nu ne pese?”… În momentul când am tresărit la remarca ei am ştiut că nu mai sunt în siguranţă…

Dar nu am pledat împotriva ei pentru o relaţie. Ştiam că dimineaţa, momentul meu de slăbiciune va fi irosit şi uitat; a uita, uitând, am uitat…

A voastră sinceră,

xoxo

S.C.

Intâlniri cu termen de valabilitate

”Nu are mâine, dar are viitor.”

Alfredo Bryce Echenique – Ghidul trist al Parisului 

Întotdeauna mi-am dorit să fiu cineva special. Să devin o a doua Christian Amanpour, să scriu un roman asemeni ”Cum să ucizi o pasăre cântătoare” sau să fiu capabilă să cânt precum Miles Davis… Dar undeva ascuns în sufletul meu, mi-am dorit întotdeauna să devin de necesară cuiva. Nu neapărat asemeni aerului pentru o persoană, ci mai degrabă așa cum o zi de iarnă îți amintește de vară, sau cum ai nevoie de ploaie pentru a aprecia soarele. Cred că asta poți atinge doar atunci când devii de neuitat, dar greu de amintit…

Cred că oamenii sunt făcuți pentru a fi împreună. Că după ce aspiri după un lucru, vei lupta pentru a-l obține. Și că uneori trebuie să renunți. Cred că orice poveste de dragoste are la capătul ei doi omeni iresponsabili dornici să încerce chiar dacă știu că vor termina prin a fi sfâșiați. Cred că trebuie să încerci, chiar dacă știi că jurămintele făcute astăzi, vor fi călcate în picioare mâine. 

Unii spun că suferă pentru că nu au putut prezice sfârșitul. Că dacă ar fi cunoscut finalul, nu ar s-ar fi delectat cu începutul. Eu consider că aceia sunt lași. A-i spune nu unei incredibile povești de dragoste, doar pentru că știi că se va sfârși? Crezi că Romeo și Julieta ar fi spus ”nu, mulțumesc, dar nu te iubesc, pentru că vom muri împreună” în loc să se încânte cu limitatul timp avut la dispoziție ?

Prin urmare am ajuns să mă întreb despre relațiile cu un termen de valabilitate. Este acel tip de comuniune care știi sigur că se va termina – fie că este într-o săptămână, un an sau indefinit -. Este acea relație în care te cufunzi fără să te gândești, cu toate că știi că vei fi rănit după. Unii o pot numi sinucidere emoționala. Eu o numesc o poveste de dragoste idealistă.

Prima dată când am compus termenul, a fost când am știut că relația în care mă aflam nu avea posibilitatea unei supraviețuiri. El era clasicul băiat rău, care se străduia să devină bun. Eu eram o studentă ce căuta o romanță. El era dur cu un punct sensibil. Eu căutam ceva nou. Ne-a unit un flirt și un concert de jazz. El vorbea în viitor creând ceva palpabil pentru noi, care nici nu știam că doream. Promitea și aștepta, iar eu vroiam să fiu a lui. Dar curând s-au observat crăpăturile relației noastre de anvergură : el era un soldat american, obișnuit cu întâlnirile dornic să viseze ; eu eram o europeană care nu știam ce înseamnă o relație. Relația noastră pentru mine consta în a petrece timp împreuna pentru câtă vreme eram amândoi în Germania ; eu nu i-am văzut granițele exprimate în timp. El avea nevoie de distanța pentru că vroia o implicare totală. Eu m-am îndrăgostit pentru că intram în criză de timp.

Dar am vrut acea durere excepționala. Am vrut să cred că, în ciuda tuturor diferențelor și a faptului că aveam o clepsidră cu timp scurgându-se în fața noastră, am putea totuși să ne îndrăgostim. El vroia un viitor, iar eu eram dispusă să-i ofer prezentul.

Mai este de mirare că nu mai găsești un bărbat care să nu-și fi lăsat iluziile pentru o confirmare ?          

Aș putea compara relația cu o cutie de lapte. Are un termen de valabilitate clar în care poate fi consumat. Asta înseamnă că nu te vei bucura de lichid, doar pentru că știi data când devine fructul interzis ? Sau vei renunța la orice formă de precauție și îți vei delecta diminețile ? 

Vreau să simt toate emoțiile. Să fiu asemeni unei musculițe care experimentează viața într-o singură zi. Asta nu înseamnă egoism, ci a fi îndrăgostit. Așa cum mergeai în război pentru o convingere, nu poți intra într-o relație pentru un sentiment? Sau în speranța unuia ?

Pentru mine poate că este un sărut de la revedere; pentru el de bun venit. Dar nu regret nimic. El vorbea despre vară ; eu mă gândeam ce haine să port iarna. El avea o perspectivă de doi ani; eu mă gândeam că este întregul timp pe care îl avem. Așa că de ce să nu îți muști limba și să sari în tornada de sentimente? În fond și la urma urmei, vei spune nu, doar pentru că nu este pentru totdeauna?

Cele mai frumoase povești de dragoste au sfârșit tragic. Eu personal, consider că lacrimile sunt un preț echitabil pentru timpul petrecut împreună. Cred în cel care m-a întrebat ” Hai să facem în seara aceasta ceva ce niciunul dintre noi nu a mai făcut vreodată”. Și din nou voi fugi cu el spre necunoscut.

Poate dura o noapte, o săptămână sau pentru totdeauna. Întrebarea este: vei avea curajul să sari, dacă știi că am pornit cronometrul?

A voastră sinceră,

S.C.

Condimente in viata

(English version)

Mă gândeam la toate lucrurile care contează cel mai mult pentru mine; ce mă încântă în dragoste și ce am învățat... după ce tânjesc... 

Astfel am ajuns sa apreciez picantele condimente care îmi delectează cotidianul:

Viața: Am crezut mereu cu tarie, că nu doar momentele care îți taie respirația sunt importante, ci toate acele secunde acumulate, când inspiri cu atât de multă încredere în tine încât ajungi să fii recunoscător că ai învățat tehnica respirației. Toate acele momente când te pregătești pentru ceva terifiant, dar excitant. Atunci când ești pregătit să-ți asumi un risc. Viața este compusa din toate acele clipe când expiri tremurând, pentru ca ai reușit să termini un proiect important. Se petrece atunci când ești bucuros sau când plângi  din tot sufletul. Viața, pentru mine, nu este doar atunci când ești ocupat făcându-ți alte planuri, dar ceea ce îți încântă fiecare zi transformând-o în ceva fabulos!

Învață:  Cu toate că ofer credit studiului meu pentru tot ce am învățat profesional, nu pot sa ignor și să nu ofer și mai multă importanță cărților mele, prietenilor mei și, în special, familiei mele... Deoarece in fiecare zi învăț ceva nou fie ca este despre noul CAP, rasismul in America anilor 1960, cum să îți faci bucle cu o placă de întins părul sau pur și simplu cum să devi un om mai bun. Sunt convinsă că omul învață mai bine din greșeli decât din precauție. 

Lust: Cred în pasiune. Sunt convinsă că cei care o evită, mor câte puțin în fiecare zi. Deasemenea, consider că cei care preferă să pună punctul pe i în loc să danseze liberi într-o tornadă de sentimente nu vor fi cei care îți fac ochii să sclipească; nu ei vor fi cei care îți transformă oftatul dramatic într-un râs sincer. Cred în faptul că tânjim după o atingere pentru ca, ulterior, să trăim fiecare moment la maxim. Cred că într-adevăr oamenii tânjesc unul după celălalt. Nu cred în dragoste la prima vedere, doar în cea la prima atingere. Cred că păcătuitul a fost realizat sub pecetea încântării, pentru a ne putea oferi posibilitatea absolvirii simțurilor.

Sunt de acord cu E.E. Cummings:

“din moment ce sentimentul este primul

Cel care oferă atenție

Sintaxei lucrurilor

Nu te va săruta niciodată cu adeărat; căci viața nu este un paragraf (...)“

Așa că, propun să dăm frâu liber pasiunii...

Iubire: Personal, iubesc iubirea. Deobicei iau decizii rapide privind bărbații, demonstrându-mi că iubesc în mod direct, fără să cred în trecuturi sau viitor. Iubesc complexitățiile unei persoane, savurându-i defectele.  Sunt coninsă că, cacofonia a doi indivizi poate crea ceva incredibil și de neuitat.

Râsul:  În final (dar nu la urmă)... Cred în puterea râsului. Cred în zâmbitul înapoi. Întotdeauna am zâmbit în mijlocul unui sărut, în timp ce îmi savurez cafeaua sau vorbesc la telefon...prin urmare zâmbesc aproape tot timpul.

Acestea sunt ingredientele cu care îmi condimentez în fiecare zi viața.. Care sunt ale voastre?

A voastră,

S.C. xoxo